– o rețetă din India-
– pt. Kolhapuri masala- 4 căței de usturoi, 2 chilli roșii uscați, 1 lingură semințe de chimion, 1 linguriță praf de cardamom, 2 linguri semințe de coriandru, 2 bețe de scorțișoară, ¼ linguriță praf de nucșoară
– 600 g cotlet de porc fără os, 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 500 g roșii, 1 chilli roșu, 1 lingură ghimbir ras, 1 linguriță turmeric, 12 frunze de curry/ 1 lingură praf de curry, 400 ml supă de pui, 100 g cremă de nucă de cocos, 3 linguri ulei vegetal/ulei de arahide, 3 linguri pătrunjel verde tocat
Curățăm usturoiul. Îndepărtăm semințele ardeilor chilli și rupem bucățele. Încălzim o tigaie antiaderentă punem scorțișoara, chimiocoriandrunul, coriandrul, cardamomul, usturoiul și prăjim 1 min. pe foc mic. Răcim, amestecăm cu chilli, nucșoara și măcinăm/zdrobim într-un mojar până obținem o pudră fină.
Curățăm carnea de eventualele pielițe și tăiem cuburi mari. Curățăm și tăiem ceapa mărunt; zdrobim usturoiul. Îndepărtăm semințele ardeiului chilli și tăiem mărunt. Curățăm roșiile de pieliță și cotorul cu semințe apoi tăiem mărunt. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim 1 lingură de ulei la foc mediu spre mare. Punem carnea și prăjim, întorcând-o pe toate părțile, 3-4 min. Scoatem carnea cu o paletă cu găuri, scurgem uleiul și punem de o parte. În cratiță turnăm 2 linguri de ulei, reducem focul la mediu și prăjim ceapa amestecând continuu 2-3 min., până se înmoaie. Adăugăm usturoiul, ghimbirul, chilli, turmericul, curry și amestecăm 1 min. Adăugăm Kolhapuri masala, amestecăm bine, punem carnea, roșiile, turnăm supa și aducem la punctul de fierbere. Reducem flacăra la mic și fierbem 40 min. până carnea se înmoaie. Adăugăm crema de nucă de cocos, 2 linguri de pătrunjel verde, amestecăm până omogenizăm și fierbem 10 min. Servim mâncarea caldă presărată cu pătrunjel verde și garnitură de orez alăturată. Putem păstra în frigider.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)