Salată de cartofi cu brânză și măsline cu anșoa

– 500 g cartofi fierți în coajă, 80 g brânză Akadia, 40 g măsline verzi umplute cu anșoa, 1 ceapă verde, 1 linguriță piper alb măcinat, 3-4 linguri maioneză light

Curățăm cartofii, tăiem cubulețe și punem într-un bol. Curățăm ceapa și tăiem rondele fine. Tăiem măslinele rondele. Le amestecăm cu cartofii, piperul și maioneză, cât să lege compoziția. Păstrăm în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rondele din orez și măsline cu anșoa

– 2 ouă, 300 g orez fiert, 100 g măsline verzi umplute cu anșoa, câte o linguriță praf de lemongrass și piper alb măcinat, sare, ulei

Tăiem măslinele rondele. Amestecăm cu restul ingredientelor, la sfârșit punem ouăle și omogenizăm. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, pe care o ungem cu ulei. Vom folosi o formă rotundă (diametru 5 cm). O așezăm în tavă, umplem cu compoziție, tasăm, îndepărtăm cu grijă forma, obținând o rondea. La fel procedăm cu restul compoziției, așezând rondelele la distanță unele față de celelalte, pentru a nu se lipi la prăjit. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 10 minute. Creștem flacăra (220) și ținem în cuptor 10 minute. Servim calde sau reci.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din varză și măsline cu anșoa

– ¼ varză Bok Choy, 1 morcov, ½ ardei roșu, ½ ardei iute verde, 50 g măsline verzi umplute cu anșoa, 2 fire ceapă verde, 1 ou, 1/3 leg. pătrunjel verde, semințe de la ¼ rodie, 1 lingură sos de stridii (oyster), 1 lingură ulei de rapiță

Curățăm și tăiem varza tăiței, morcovul bastonașe, ceapa fâșii pe diagonală, ardeiul feliuțe, tocăm mărunt pătrunjelul. Fierbem oul, tăiem rondele, iar partea albă de la capete mărunt. Într-un bol amestecăm varza, morcovul, ardeiul, albușul de ou, ceapa, pătrunjelul cu sos și ulei. Decorăm cu rondele de ou, măsline și semințe de rodie. Punem în frigider 2 ore, apoi servim.

180

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)