– 300 g piept de pui, 2 cepe mici, 2 căţei de usturoi, 200 g de ciuperci felii din conservă, 4 castraveţi muraţi, ½ ardei iute, 2 linguri de smântână, câte 1 lingură de nucşoară şi muştar Dijon, 4 linguri de ulei de măsline, sare, piper
Tăiem carnea felii de 0,5 cm grosime,curățăm și tocăm ceapa, usturoiul şi ardeiul iute mărunt, tăiem cubuleţe castraveţii. Într-un bol preparăm un sos din 2 linguri de ulei, muştar, nucşoară şi smântână.
Într-o lingură de ulei încins prăjim carnea până se înmoaie.
Separat într-o lingură de ulei încins călim ceapa, usturoiul şi ardeiul iute 2 min. apoi adăugăm ciupercile şi castraveţii şi fierbem până se înmoaie.
Turnăm sosul peste amestecul cu ciuperci, adăugăm carnea, amestecăm 2 min. şi oprim focul.
Servim cald.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)



