Chec cu ovăz şi fructe uscate

– 2 pahare (300 ml) fulgi de ovăz, 150 ml apă, 150 ml iaurt, 2 ouă, 200 g zahăr, 2 linguri ulei, 1 plic praf de copt, ¼ linguriţă bicarbonat de sodiu, 200 g prune, caise şi merişoare uscate, 50 g nuci

Jumătate din cantitatea de ovăz amestecăm cu apa fiartă şi lăsăm să stea 10-15 min. restul măcinăm la robot. Tăiem mărunt fructele şi nucile. Când ovăzul s-a răcit amestecăm cu iaurtul, ouăle, zahărul, uleiul, praful de copt şi bicarbonatul puse pe rând. Adăugăm fulgii măcinaţi, fructele şi nucile.

Într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt turnăm compoziţia şi nivelăm.

Imagine

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 50 min. până se rumeneşte. Scoatem din cuptor, lăsăm 10 min. scoatem hârtia şi răcim. Porţionăm şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)