Piept de pui cu gogoșar și viță-de-vie

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 gogoșar (130 g), 10 g usturoi, 80 g frunze de viță-de-vie congelate, ½ lingură Secretul Gustului, câte 1 linguriță condimente pentru pui, praf de rozmarin și boabe de piper negru, 2 linguri ulei, sare, apă

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1 cm, presărăm condimentele pentru pui, turnăm o lingură de ulei și amestecăm. Tăiem grosier frunzele congelate, punem într-o oală, turnăm 500 ml apă, presărăm Secretul Gustului și fierbem pe foc mare. Când clocotește reducem flacăra la mediu, acoperim parțial cu capac și fierbem 30 minute. Răcorim și pasăm împreună cu lichidul rămas. Curățăm și tăiem usturoiul și gogoșarul mărunt. Într-o cratiță încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem usturoiul, piperul și prăjim 30 secunde. Adăugăm gogoșarul și amestecăm 1 minut. Punem carnea, ¼ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și gătim 3-4 minute, până se înmoaie carnea. Adăugăm pasta din viță-de-vie, turnăm 50 ml apă, amestecăm bine, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, presărăm rozmarinul și fierbem până se evaporă lichidul, cca. 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu măsline în sos de muștar cu legume

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 60 g măsline verzi umplute cu pastă de ardei roșu, 1 ceapă (80 g), 1 morcov (100 g), 1 gogoșar (150 g), 1 ou, 2 linguri muștar franțuzesc, sare, piper, ulei, apă

Curățăm ceapa, morcovul, gogoșarul, tăiem bucățele și măcinăm. Amestecăm cu gălbenușul de ou obținând o pastă. 

Tăiem carnea de dimensiune aproximativ egală cu a măslinelor, presărăm câte ¼ linguriță sare și piper. Batem bine albușul de ou cu furculița și amestecăm cu carnea. Într-o tigaie teflonată încălzim 2 linguri de ulei pe foc mare, punem carnea și prăjim pe toate părțile 3 minute. Scoatem de o parte.

Turnăm în tigaie o lingură de ulei, punem muștarul și amestecăm continuu 1 minut. Adăugăm pasta, sare și piper după gust, turnăm 50 ml apă și fierbem pe foc mediu 3 minute. Punem măslinele, amestecăm și gătim 2 minute. Adăugăm carnea, amestecăm și ținem pe foc 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)