-o rețetă din Filipine-
– 250 g cotlet de porc fără os, 2 dovlecei, 400 g fasole verde congelată, 400 ml lapte de cocos, 1 ceapă, 3 căței de usturoi, 1 ardei iute, 2 linguri ulei, 1-2 linguri sos de pește
Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, usturoiul și ardeiul iute mărunt, dovleceii cuburi. Tăiem fasolea bucăți de 3 cm lungime și carnea cuburi. În uleiul încălzit pe foc mediu călim ceapa și usturoiul până se înmoaie. Adăugăm carnea, amestecăm, turnăm laptele de cocos și fierbem până carnea e gătită pe jumătate. Punem dovleceii și fierbem 3 minute, apoi fasolea congelată, ardeiul și mai fierbem 6-8 minute. La sfârșit turnăm sos de pește după gust și fierbem până scade lichidul, după preferință. Servim cu orez simplu.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)
