– ½ bulb de fenicul, 1 portocală, ½ sfeclă roșie fiartă, 100 g mozzarella, 150 g piept de pui fără piele, ½ ardei iute verde, ½ linguri semințe de in, cremă de oțet balsamic cu portocale, sare, piper negru, ulei de măsline, condimente pt. carne de pui Selgross
Tăiem pieptul de pui felii subțiri, presărăm cu condimente pt. carne și prăjim într-o lingură de ulei, apoi răcim și tăiem fâșiuțe. Curățăm portocala și de partea albă și tăiem rondele. Tăiem feniculul feliuțe, sfecla bastonașe, mozzarella cubulețe, ardeiul iute mărunt. Într-un bol așezăm pe straturi: rondelele de portocală, fenicul, ardei iute.Deasupra punem carnea, sfecla, sărăm și piperăm.
Ca ultim strat presărăm mozzarella, deasupra semințele de in, sărăm, stropim cu oțet și ulei. Punem la frigider pt. 2 ore și servim.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)