– 500 g spanac proaspăt, 50 g ceapă verde, 50 g morcovi, 100 g orez, 1 roșie (200 g) sau 200 ml bulion de roșii, 2 linguri ulei, sare, piper, 100 ml apă; pentru servit- 200 g iaurt, 2 căței de usturoi
Curățăm usturoiul, tăiem mărunt, amestecăm cu iaurtul și sare după gust. Curățăm spanacul, spălăm bine, scurgem și tăiem mărunt. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovul rondele, dacă folosim roșii le tăiem mărunt (eu am folosit bulion de roșii). Încălzim uleiul într-o cratiță și călim ceapa până se înmoaie. Adăugăm morcovul, turnăm puțină apă, acoperim cu capac și fierbem până acesta începe să se înmoaie. Punem spanacul și amestecăm până își schimbă culoarea. Adăugăm orezul, omogenizăm, turnăm apa, acoperim cu capac și fierbem 5 min. Turnăm bulionul (sau adăugăm roșia) și fierbem descoperit 5 min., până orezul e gătit. Servim mâncarea caldă cu amestecul de iaurt.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)