Plăcintă cu măsline și carne

– 1 aluat foietaj (400 g), 500 g carne de vită măcinată, 1 ceapă, 2 ouă, 200 g măsline negre feliate rondele, 200 g brânză de capră, 3 linguri bulion de roșii, 2 linguri făină, 1 lingură sare, câte 1 vârf de cuțit boia dulce și piper, 2 linguri ulei

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, călim în uleiul încins până devine aurie. Adăugăm carnea și amestecăm continuu până își schimbă culoarea. Presărăm făina, sarea, piperul, boiaua, turnăm bulionul, adăugăm măslinele, amestecăm și stingem focul. Lăsăm să se răcească. Decongelăm aluatul și întindem o foaie dreptunghiulară. Mixăm ouăle și amestecăm cu brânza tăiată bucățele mici obținând o pastă pe care o amestecăm cu carnea rece. Întindem compoziția pe foaia de aluat.

Rulăm (eu am rulat pe lung dorind felii mai mici) și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Ungem cu ulei și presărăm semințe/boia dulce, după preferință.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 35 min. Răcorim 10 min. și scoatem pe un platou.

Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri de bacon şi brânză de capră

– 2 salate verzi, 4 felii brânză de capră, 8 fâşii lungi şi subţiri de bacon, 2 linguri  seminţe de floarea-soarelui

SOS: frecăm 1 lingură muştar Dijon cu 2 linguri ulei măsline, apoi cu 2 linguri oţet balsamic sau aromat (mere, tarhon etc.), 1 lingură sos de soia dulce, 3 linguri ulei măsline, sare, piper alb.

Se suprapun puţin, câte două,  feliile de bacon şi cu ele se învelesc feliile de brânză. Se prind cu scobitori şi se pun rulourile la cuptor, la foc mediu 15 min.

Salata se taie în fâşii şi se amestecă cu sos. Seminţele se prăjesc fără ulei până pocnesc. În farfurie aşezăm salată, deasupra se pun rulourile şi se presară seminţele. Servim cu roşii Cherry.

Imagine

Poftă bună! ( dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu )