– 150 g pulpă de porc (curățată de pielițe și tendoane), 3 căței de usturoi, 150 g frunze de spanac congelat, 100 g bulgur, 2 linguri bulion de roșii, ½ lingură condimente marocane, 1 linguriță praf de curry, ½ linguriță boabe de piper verde, 2 linguri ulei, sare, apă
Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu condimentele marocane, 1 lingură de ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Punem bulgurul într-o crăticioară, acoperim cu apă și punem pe foc mare. Când începe să clocotească acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute.
Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o tigaie teflonată încălzim 1 lingură de ulei pe foc mediu și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea și prăjim pe toate părțile 3 minute. Adăugăm spanacul congelat, acoperim cu capac și gătim 2 minute. Punem bulgurul cu tot cu lichidul rămas, adăugăm boabele de piper, praful de curry, sare după gust, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem până se evaporă lichidul, aproximativ 10 minute. Descoperim, turnăm bulionul și amestecăm din când în când 2 minute. Servim mâncarea caldă.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)