Prăjitură din curmale cu cremă de lime

– pentru blat- 250 g curmale fără sâmburi, 3 ouă, 200 g zahăr, 200 g făină, ½ plic praf de copt, 100 g margarină la temperatura camerei, 3 linguri iaurt, 1 linguriță praf de cuișoare, apă; ulei pentru formă

– pentru cremă- 2 gălbenușuri de ouă, 100 ml suc de lime (2-3 lime), 100 g zahăr praf, 300 ml frișcă

Tăiem curmalele bucățele, turnăm 100 ml apă caldă, acoperim și lăsăm să se înmoaie 30 minute apoi pasăm cu blenderul.

Preparăm crema. Într-o cratiță frecăm gălbenușurile cu zahărul praful, turnăm treptat zeama de lime, punem pe foc mic și amestecăm continuu până se îngroașă. Turnăm într-un bol și răcim. Mixăm frișca tare, încorporăm crema de lime și omogenizăm.

Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm margarina cu zahărul până devine cremoasă. Adăugăm ouăle și amestecăm bine. Punem făina, cuișoarele, iaurtul și omogenizăm. Încorporăm pasta de curmale. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt pe care o ungem cu puțin ulei și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30-35 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și tăiem ½ pe orizontală. Pe un platou așezăm o foaie de blat și întindem 1/3 cremă. Acoperim cu a doua foaie de blat și întindem crema rămasă. Punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

2 thoughts on “Prăjitură din curmale cu cremă de lime

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s