– 800 g cotlet de porc fără os, 70 g pătrunjel verde, 25 g usturoi verde, 50 g ceapă verde, 15 g sare, ¼ linguriță piper, ½ linguriță boia de ardei, 100 ml ulei, unt
Tăiem carnea felii. Curățăm și tăiem mărunt ceapa, usturoiul, 50 g pătrunjel, le amestecăm într-un bol cu sarea, piperul, uleiul, boiaua, punem carnea și acoperim pe toate părțile. Acoperim cu capac și punem în frigider până a doua zi. Tăiem din hârtie de copt atâtea dreptunghiuri câte felii de carne avem și ungem fiecare cu unt. Tocăm mărunt pătrunjelul rămas. Scurgem carnea, așezăm pe hârtii, presărăm pe fiecare pătrunjel apoi împachetăm bine. Încălzim grătarul, așezăm pachețelele și prăjim 3 min. Întoarcem pe cealaltă parte și prăjim 2 min. Îndepărtăm folia și servim imediat cu garnitură la alegere.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)