– pt. rulada- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 6 linguri făină, ½ plic praf de copt, un borcan mic gem de caise
– pt. blat de cacao- 3 ouă, 120 g zahăr, 100 g făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură cacao, 2 linguri lapte, 3 linguri ulei
– pt. cremă- 200 g smântână 20 %, 200 ml frișcă, 6 linguri zahăr, 200 g ciocolată cu lapte; în plus gem de caise pt. uns foile
– pt. glazură- 100 g ciocolată, 1 lingură unt, 2 linguri lapte
Preparăm crema. Rupem ciocolata bucățele. Amestecăm pe foc smântâna cu zahărul până dă în clocot. Luăm de pe foc, amestecăm cu ciocolata până se topește. Răcorim și punem în frigider 2 ore.
Preparăm rulada. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase și tari. Punem pe rând gălbenușurile și mixăm până se omogenizează. Încorporăm făina amestecată cu praful de copt prin mișcări de jos în sus, folosind o spatulă. Turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20-25 min. Scoatem și, cu tot cu hârtie, rulăm într-un prosop umed. Răcim, desfacem rulada, îndepărtăm hârtia, ungem cu dulceață și rulăm. Punem în frigider.

Preparăm blatul de cacao. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase și tari. Adăugăm pe rând gălbenușurile, laptele, uleiul și mixăm după fiecare până se încorporează. Amestecăm făina cu praful de copt, cacaoa, apoi cu compoziția din ouă, prin mișcări de jos în sus, folosind o spatulă. Turnăm compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20-25 min. Răcim și tăiem ½ pe orizontală.
Mixăm frișca până se întărește. Separat mixăm crema de ciocolată până devine pufoasă, apoi amestecăm cu frișca și mixăm până se omogenizează.
Pe un platou așezăm o foaie de blat cu cacao și ungem cu 3 linguri gem de caise.

Punem inelul formei de tort. Din ruladă tăiem 11 felii mai subțiri (1 cm) restul felii mai groase (aprox. 2 cm). Așezăm feliile mai groase pe fundul formei, cu cele mai subțiri tapetăm marginile.

Umplem cu cremă astfel încât să acoperim și spațiile goale dintre feliile de ruladă. Ungem a doua foaie de cacao, pe partea ce va acoperi crema, cu gem de caise.

Așezăm foaia de blat cu gemul în jos și apăsăm puțin pentru a se lipi de margini.
Preparăm glazura. Rupem ciocolata bucățele și topim împreună cu laptele și untul amestecând continuu. Turnăm peste tort și nivelăm. Ornăm după preferință, eu cu bombonele colorate și fulgi de ciocolată albă. Punem în frigider până a doua zi. Scoatem inelul, porționăm cu un cuțit umezit cu apă caldă și servim.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)