– pt. blat-5 ouă, 7 linguri făină, ½ plic praf de copt, 5 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 2 linguri cacao neagră, 1 lingură ulei
– pt. creme- 150 g alune de pădure, 3 linguri zahăr, 250 ml frișcă; 1 plic budincă caramel, 4 linguri zahăr, 500 ml lapte, 50 g unt
Dizolvăm praful de budincă în 100 ml lapte, restul de 400 ml punem pe foc împreună cu zahărul și amestecăm până se dizolvă. Turnăm praful dizolvat și amestecăm 2-3 min. Până se îngroașă. Răcim, 3 linguri le amestecăm cu untul moale, ținut la temperatura camerei, apoi încorporăm în budincă și omogenizăm obținând o cremă.
Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare. Separat mixăm gălbenușurile cu sare, zahăr, zahărul vanilat și ulei. Amestecăm ușor cu albușurile, apoi făina cu praful de copt încorporat, la final cacaoa și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt.

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20 min. Răcim și tăiem pe orizontală în 2 foi.
Caramelizăm 3 linguri de zahăr, întindem în strat subțire pe hârtie de copt, răcim și zdrobim. Măcinăm mare alunele. Batem tare frișca, amestecăm cu zahărul caramelizat zdrobit și alunele (păstrăm pt. decor), obținând a doua cremă.
Așezăm o foaie de blat pe un platou, întindem crema din budincă.

Acoperim cu a doua foaie de blat, acoperim cu a doua cremă neuniform și presărăm pe toată suprafața restul de alune. Punem în frigider până a doua zi.

Servim tăiat felii.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)