BLAT: 6 ouă, 150 g margarină, 150 g zahăr, 250 g făină, 900 g brânză de vaci, 1 plic Finesse coajă rasă de portocale, 1 aromă de mandarine, 1 compot mic de mandarine (314 g, sare)
CREMA: 200 g iaurt gras, 4-5 linguri zahăr praf, 2 plicuri Finesse coajă rasă de lămâie; în plus 1 banană roșie; pt. ornat- coajă rasă de lămâie, nucă de cocos galbenă, esenţă de mandarine
Scurgem mandarinele și tăiem mărunt. Topim margarina, o amestecăm cu zahărul, gălbenuşurile de ouă puse pe rând, esenţa, coaja rasă de portocală, brânza şi mandarinele. Mixăm albuşurile spumă tare cu un praf de sare şi le încorporăm în compoziţia de brânză, amestecând ușor cu o lingură. Turnăm în tava tapetată cu hârtie de copt și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 45 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia şi tăiem pe orizontală, obținând două foi. Amestecăm iaurtul cu zahărul praf și coaja rasă de lămâie. Așezăm o foaie de blat pe o tavă, întindem jumătate din cremă și acoperim cu rondele de banană.
Acoperim cu a doua foaie de blat, întindem peste ea restul de cremă şi ornăm cu coajă de lămâie rasă, nucă de cocos galbenă şi esenţă de mandarine.
Porţionăm și servim. Păstrăm în frigider, învelită în pungă de plastic.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)