– 600 g file de pangasius, 2 cepe verzi, 3 căței de usturoi, 10 g ghimbir, 3 linguriţe seminţe de susan alb, 2 linguri oţet de orez, 3 linguri sos de soia, 1/2 lingură zahăr brun, 1/4 linguriță piper Sichuan, sare, ulei de susan, ulei vegetal
Decongelăm peştele, ştergem bine și crestăm pe diagonală, pe ambele părţi. Curățăm și tăiem usturoiul și ceapa verde mărunt, radem mic ghimbirul. Prăjim semințele de susan sec, pe foc mic, până încep să pocnească. Răcorim, 1 linguriță punem de o parte, pe restul presărăm 1 linguriţă sare și pisăm.. Amestecăm semințele pisate cu restul ingredientelor,1 ½ linguri ulei de susan și sare după gust.
Ungem o tavă cu ulei, tapetăm cu folie de aluminiu și așezăm fileurile de pește. Pe fiecare turnăm puțin din compoziția obținută. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) câte 10 minute pe fiecare, stropind din când în când cu amestecul de mai sus. Servim peștele cu sosul din tavă turnat peste el și presărat cu susanul pus de o parte, alături de el orez fiert simplu și felii de lămâie.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)
