Creier cu ciuperci și roșii la cuptor

– 650 g creier de porc congelat, 250 g ciuperci Champignon, 400 g roșii, 1 lingură brânză rasă pentru paste, sare, piper alb măcinat; margarină pentru formă

Decongelăm creierul și scurgem. Curățăm ciupercile și tăiem felii. Îndepărtăm coaja roșiilor și tăiem felii. Ungem un vas Yena (20 cm diametru) cu margarină, acoperim fundul cu felii de roșii, punem un strat de ciuperci, deasupra ½ creier, presărăm câte  ¼ linguriță sare și piper. Repetăm straturile, deasupra fiind roșii și ciuperci. Presărăm pe toată suprafața brânza rasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mare (220) până se evaporă lichidul, aproximativ 50 minute-1 oră.  Răcorim 10 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă din creier

– 500 g creier de porc, 5 ouă, câte 1,5 leg. mărar și pătrunjel verde, 100 g gris/pesmet, sare, piper

Punem creierul în apă rece cu sare și fierbem 15-20 minute, spumând la nevoie, scurgem și răcim. Tocăm mărunt frunzele, batem ouăle cu sare și piper. Amestecăm toate ingredientele, omogenizăm și punem compoziția într-un vas Yena uns cu unt și tapetat cu gris/pesmet. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 35 minute, până se rumenește, apoi răcim.

IMG_2270

Porționăm și servim.

183

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)