– 500 g carne de porc fără os, 200 g ceapă verde, 250 g ardei gras roșu, 500 g ciuperci Champignon, 50 g bulion de roșii gros, 20 g mărar, 1 lingură făină, 1 linguriță boia de ardei dulce, ½ linguriță praf de chimen, 3 linguri ulei, piper negru măcinat, sare, apă
Tăiem carnea cuburi, presărăm boiaua, ¼ linguriță piper, ½ linguriță sare, turnăm 1 lingură ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 1 oră înainte de a găti. Curățăm ceapa și tăiem partea albă mărunt, cozile fâșii subțiri pe diagonală. Curățăm și tăiem ciupercile cubulețe, ardeiul feliuțe. Amestecăm făina cu bulionul. Într-o cratiță încălim 2 linguri de ulei pe foc mare și prăjim partea albă a cepelor 1 minut. Punem ardeiul și amestecăm 2 minute. Adăugăm carnea, reducem flacăra la mediu și prăjim pe toate părțile până își schimbă culoarea, cca. 3-4 minute. Turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 15 minute. Punem cozile de ceapă, ciupercile, chimenul, câte ½ linguriță sare și piper, acoperim cu capacul și gătim 15 minute. Îndepărtăm capacul, turnăm bulionul și fierbem 3 minute. Punem mărarul, amestecăm 1 minut și stingem focul. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)