– 1 ou, 300 g cartofi, 50 g cașcaval, 3 linguri făină, ½ linguriță bicarbonat de sodiu, 200 ml lapte, 25 g unt/margarină, sare, piper, ulei
Radem mare cașcavalul. Spălăm cartofii, punem într-o oală, acoperim cu apă și fierbem până intră furculița. Răcorim, curățăm de coajă și pasăm. Amestecăm cu untul, făina, bicarbonatul, turnăm treptat laptele, la sfârșit punem oul, jumătate din cașcaval, sare, piper după gust și omogenizăm. Ungem formele unei tăvi pentru brioșe cu ulei, tapetăm cu hârtiuțe, fiecare formă o umplem ¾ cu compoziția de cartofi și deasupra presărăm cașcavalul rămas. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 20 minute, până se rumenesc. Răcorim, îndepărtăm hârtiuțele și servim.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)