– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g tăiței de orez, 200 g frunze de spanac congelat, 1 ceapă verde, 1 cățel de usturoi, 7 g ghimbir, 5 linguri sos de soia Indonezia, 2 linguri semințe de susan alb, ulei de susan, sare
Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu 1 lingură sos de soia și 1 linguriță ulei de susan. Curățăm ceapa, usturoiul, ghimbirul și tăiem mărunt. Decongelăm frunzele de spanac și scurgem. Clocotim 2 l apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim cu capac și lăsăm să stea 7 minute.
Încălzim 1 lingură ulei de susan într-o tigaie teflonată punem usturoiul, ghimbirul și prăjim 30 secunde. Adăugăm ceapa și amestecăm 1 minut. Punem carnea și gătim 3 minute amestecând din când în când. Adăugăm spanacul, acoperim cu capac și fierbem 4 minute. Scurgem tăieții, punem în tigaie, turnăm 4 linguri sos de soia, sărăm după gust, amestecăm și fierbem descoperit, pe foc mediu, 3 minute. Adăugăm semințele de susan și amestecăm 2 minute. Servim mâncarea caldă.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)