– 300 g făină, 150 g unt, 3 ouă, 450 g amestec de legume mexican, 4 linguri smântână, 100 g cașcaval, 3-4 linguri apă rece, sare, piper, 1 linguriță condimente Quesadilla
Amestecăm făina cu untul, puțină sare, frământăm turnând câte puțină apă obținând un aluat pe care îl facem bilă și punem la frigider, într-o pungă, 30 min. Fierbem legumele în apă clocotită cu puțină sare 10 min., scurgem, amestecăm cu condimentele Quesadilla și răcorim. Batem ouăle cu sare, piper și amestecăm cu smântâna. Radem cașcavalul. Întindem aluatul de mărimea formei de tartă, o tapetăm cu el și întindem uniform legumele.
Turnăm amestecul din ouă și presărăm cașcavalul.
Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 40 min. Scoatem și lăsăm să stea 10 min. Porționăm și servim. Se poate consuma și rece.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)