– 200 g cotlet de porc fără os, 350 g măcriș, 3 căței de usturoi, 25 g miere, 1 linguriță Sambal Oelek, 1 lingură cu vârf de smântână, 3 linguri ulei, 50 ml apă, sare, piper negru
Spălăm măcrișul, curățăm de codițe și tăiem mărunt. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem carnea cuburi mai mici, sărăm și prăjim în 2 linguri de ulei până își schimbă culoarea. Scoatem de o parte. Pune în cratița în care am prăjit carnea o lingură de ulei și prăjim usturoiul cu pasta Sambal oelek 30 sec. Adăugăm măcrișul, apa și fierbem sub capac 3 min. Punem mierea, sare, piper, amestecăm, adăugăm carnea și fierbem sub capac 2 min. Amestecăm cu smântâna și ținem pe foc 1-2 min., până scade zeama. Servim cald cu felii crocante de mălai cu brânză.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)