Pulpă de porc cu porumb și ardei

– 300 g pulpă de porc, 170 g ceapă, 1 ardei verde (220 g), ½ ardei gras roșu (70 g), 1 conservă boabe de porumb (272 g net), 3 lingurițe Chat masala, câte 1 linguriță semințe de coriandru și praf de curry, ¼ linguriță praf de cuișoare, 2 linguri ulei, câte ½ linguriță piper negru măcinat și sare

Tăiem carnea cuburi cu latura de 2 centimetri, presărăm Chat masala, praful de cuișoare, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 1 oră înainte de a găti. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul verde feliuțe, ardeiul roșu cubulețe. Spălăm și scurgem boabele de porumb. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim 1 lingură de ulei pe foc mar, punem ceapa, coriandrul și prăjim 2 minute. Adăugăm carnea, 1 linguriță Chat masala, reducem flacăra la mediu și prăjim cca. 5 minute, până se înmoaie. Punem ardeii, praful de curry, sarea, piperul și amestecăm din când în când 5 minute. Adăugăm porumbul și gărim 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)