Prăjitură cu cremă de mentă și alune de pădure

– pentru blat- 3 ouă, 50 g zahăr, 100 g făină, 5 g praf de copt, sare

– pentru cremă- 50 g frunze de mentă, 50 g alune de pădure decojite, 120 g zahăr, 300 ml frișcă, 150 ml apă

Măcinăm alunele. Mixăm frișca tare și ținem în frigider până la folosire. Spălăm frunzele de mentă, punem într-o cratiță, turnăm 150 ml apă, acoperim și fierbem pe foc mediu 10 minute. Adăugăm zahărul, amestecăm, acoperim și fierbem 10 minute. Răcorim, pasăm,  răcim, amestecăm cu alunele și frișca, obținând crema.

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un praf de sare până își dublează volumul Punem zahărul și mixăm până se topește. Adăugăm făina și omogenizăm. Tapetăm o tavă (32×22 cm) cu hârtie de copt, turnăm uniform compoziția și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Răcim, îndepărtăm hârtia și transferăm pe un platou. Deasupra întindem uniform crema. Punem în frigider câteva ore, porționăm și servim

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Leave a comment