Prăjitură cu vișine și urdă

– 4 ouă, 400 g urdă, 200 g vișine fără sâmburi, 100 g ciocolată amăruie, 100 g zahăr tos, 50 g zahăr praf, 120 g unt/margarină, 125 g făină, ½ plic praf de copt (5 g), ½ linguri lapte, sare

Scurgem bine vișinele (am folosit vișine conservate în borcan). Zdrobim urda, amestecăm cu zahărul tos, 2 ouă, 1-2 linguri lapte și mixăm până obținem o cremă fină. Tăiem untul și ciocolata bucățele, punem într-o crăticioară, pe foc mic și amestecăm continuu până se topește și omogenizează. Stingem focul și lăsăm să stea 10 minute. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm 2 ouă cu zahărul praf și un praf de sare până își dublează volumul și devin albicioase. Turnăm ciocolata topită și mixăm bine. Încorporăm făina și omogenizăm. Tapetăm o tavă (20×20 cm) cu hârtie de copt și întindem 1/3 compoziția cu ciocolată,  deasupra ½ din compoziția cu urdă. Presărăm ½ vișine. Repetăm straturile de ciocolată, brânză, vișine.

Acoperim cu un ultim strat din compoziția cu ciocolată. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 35-40 minute (testul cu scobitoarea). Scoatem din cuptor, lăsăm în tavă 10 minute apoi scoatem pe un grătar și răcim. Așezăm pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s