– 500 g aripi de pui, 30 g unt, ½ linguriță pastă Sambal Oelek, 2 linguri sos de chilli dulce, 1 linguriță miere, 1 linguriță muștar Bourgogne, ½ lingură cimbrișor uscat, sare, piper
Îndepărtăm vârfurile aripilor, tăiem în jumătate, sărăm și piperăm după gust. Amestecăm muștarul cu mierea, 1 linguriță sos de chilli, Sambal Oelek, ungem aripioarele și le punem într-o pungă. Topim untul, turnăm peste ele și amestecăm. Închidem punga și ținem în frigider minim 3 ore. Scoatem din pungă, le așezăm într-un vas Yena, ungem fiecare bucată cu restul de sos de chilli. Acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 min. Scoatem folia și mai ținem în cuptor 10 min., până se rumenesc. Servim calde cu un sos la alegere sau salată.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)
