Prăjitură cu nucă de cocos și cremă de fistic

– 5 albușuri de ou, 6 linguri de zahăr+4 linguri, 2 linguri făină, ½ plic praf de copt, 80 g nucă de cocos verde, 1 esență de cocos, 1 plic budincă de fistic, 400 ml lapte, 25 g margarină Delma, 3-4 linguri gem de ghimbir, sare

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm 6 linguri de zahăr și mixăm până devin lucioase. Punem făina, praful de copt, amestecăm ușor cu o lingură, apoi esența, nuca de cocos și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 25 minute, până începe să se rumenească la margini. Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și punem pe o tavă.

Dizolvăm praful de budincă în câteva linguri de lapte, restul îl punem pe foc împreună cu zahărul. Amestecăm până se dizolvă și începe să dea în clocot. Facem focul mediu, turnăm praful dizolvat și amestecăm continuu până se îngroașă. Acoperim cu folie alimentară, pentru a nu face crustă la suprafață și răcim. Când e aproape rece adăugăm margarina și omogenizăm.

Tăiem blatul ½ pe lungime. Așezăm o foaie pe o tavă de servit, ungem cu un strat subțire de gem și întindem ½ cremă.
Acoperim cu a doua foaie de blat, întindem uniform restul cremei și ornăm cu gem. Punem în frigider până a doua zi. Tăiem felii și servim.

208

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Leave a comment